Jocurile copiilor din satele ardelene de altădată foloseau aproape numai ce se găsea în curte: bețe, pietre, o minge de cârpă, oase de miel sau un desen pe pământ. Multe dintre ele, precum oina, țurca, șotronul sau baba-oarba, erau cunoscute în mare parte din spațiul românesc, cu reguli care diferă de la un sat la altul. Toate pot fi jucate și azi, cu mici adaptări de siguranță.
Ce jocuri tradiționale jucau copiii în satele din Ardeal?
Copiii de la sate jucau în principal jocuri de mișcare în aer liber, jocuri cu cântec și jocuri de îndemânare cu obiecte mărunte. Varianta exactă a regulilor depindea de zonă și se transmitea de la copiii mai mari la cei mai mici, nu din cărți.
| Joc | Vârstă potrivită | Jucători | Ce trebuie |
|---|---|---|---|
| Baba-oarba | 4–10 ani | 4–12 | O eșarfă pentru legat la ochi |
| Podul de piatră | 3–7 ani | 6 sau mai mulți | Nimic, doar cântecul |
| Șotron | 5–10 ani | 2–5 | Cretă și o piatră plată |
| Arșice | 6–12 ani | 2–4 | 4–5 oscioare sau pietricele |
| Țurca | 9–14 ani | 2 echipe | Un băț lung și unul scurt |
| Oina | 10 ani și peste | 2 echipe | Minge mică și bâtă |
Cum se joacă baba-oarba și podul de piatră?
Baba-oarba este un joc de prindere în care un copil legat la ochi încearcă să atingă pe unul dintre ceilalți și să ghicească pe cine a prins. Ceilalți se mișcă în jurul lui, îl strigă și se feresc. Dacă ghicește, cel prins devine „baba”.
Podul de piatră este un joc cu cântec: doi copii își țin mâinile ridicate ca un pod, iar ceilalți trec pe sub el în șir. La sfârșitul cântecului, podul „se dărâmă” și prinde un copil, care trece de partea unuia dintre cei doi. Este potrivit pentru cei mici, pentru că nu are câștigători clari și nu cere viteză.
Cum se joacă șotronul și arșicele?
Șotronul se joacă pe un desen de pătrate numerotate, prin care copilul sare într-un picior după ce aruncă o piatră plată în căsuța următoare. Piatra nu are voie să cadă pe linie, iar cel care calcă pe linie pierde rândul.
Arșicele erau oscioare din încheietura piciorului de miel sau de oaie, păstrate după tăiere și jucate mai ales iarna, în casă. Jocul seamănă cu cel cu pietricele: o piesă se aruncă în sus, iar până o prinde, copilul trebuie să ridice de jos una sau mai multe piese. Azi se poate juca cu pietre rotunde sau cu cuburi de lemn.
Ce sunt țurca și oina?
Țurca și oina sunt jocuri de echipă cu bâtă, potrivite copiilor mai mari, pentru că implică lovituri puternice și obiecte care zboară. La țurcă, un băț scurt, ascuțit la capete, este lovit cu un băț lung ca să sară și apoi să fie trimis cât mai departe. Oina se joacă cu o minge mică, lovită cu bâta, iar jucătorii trebuie să alerge printre adversari fără să fie atinși de minge. Oina a devenit sport cu reguli oficiale și este considerată sportul tradițional al românilor.
Cum se adaptează jocurile vechi pentru siguranța copiilor de azi?
- La țurcă: se folosește un băț scurt cu capete rotunjite, nu ascuțite, iar spectatorii stau lateral, nu în fața celui care lovește.
- La oină: pentru începători, o minge moale de spumă în locul celei de piele.
- La baba-oarba: terenul se alege fără trepte, gropi, garduri sau mobilier cu colțuri.
- La arșice: piesele mici nu se lasă la îndemâna copiilor sub 3 ani, din cauza riscului de înghițire.
De ce merită învățate aceste jocuri de copiii de azi?
Jocurile tradiționale combină mișcarea, regulile negociate în grup și ritmul cântecelor, adică exact abilitățile pe care pedagogii le leagă de dezvoltarea socială a copilului. Ele nu cer echipament scump și pot fi jucate în curte, în parc sau la școală.
Pentru părinți, jocurile sunt și o cale ușoară de a deschide discuția despre viața de altădată, alături de poveștile și cântecele descrise în articolul despre rolul folclorului în educația copiilor. Serile lungi de iarnă, când copiii stăteau pe lângă adulții adunați la șezătorile din satele Ardealului, erau și ele un prilej de ghicitori și jocuri de casă. Iar pentru sărbătorile care marcau anul copiilor, ghidul despre tradițiile Transilvaniei pe anotimpuri oferă un calendar ușor de urmărit.
