Varul a fost timp de secole finisajul obișnuit al caselor din Transilvania, de la locuințele țărănești din lemn și chirpici până la casele săsești din piatră și cărămidă. El lasă zidul să elimine umezeala, împiedică dezvoltarea mucegaiului și se reînnoiește ușor, cu straturi noi. Pe zidurile vechi, varul rămâne și astăzi alegerea care protejează cel mai bine construcția.
De ce se văruiau casele vechi?
Casele vechi se văruiau pentru că varul era ieftin, se găsea local și proteja pereții de umezeală și de mucegai. Văruitul se făcea de regulă primăvara, înainte de Paște, și uneori din nou toamna, ca parte a curățeniei mari din gospodărie.
În satele săsești, fațadele erau adesea colorate cu pigmenți minerali amestecați în var, în nuanțe de ocru, verde pal sau albastru, iar acest aspect se vede și azi în satele descrise în articolul despre moștenirea arhitecturală a satelor săsești.
Cum funcționează varul pe un perete?
Varul funcționează prin carbonatare: hidroxidul de calciu din varul stins reacționează cu dioxidul de carbon din aer și se transformă treptat în carbonat de calciu, adică în piatră de var. Stratul format este dur, dar poros, așa că vaporii de apă trec prin el.
Varul proaspăt are un caracter puternic alcalin, motiv pentru care mucegaiurile și multe bacterii nu se dezvoltă pe suprafața lui. Efectul scade în timp, odată cu carbonatarea, și de aceea văruirea se repeta periodic.
Var sau vopsea lavabilă pe o casă veche?
Pe o casă veche cu ziduri groase de piatră, cărămidă sau chirpici, varul este de regulă preferabil vopselei lavabile, pentru că nu blochează ieșirea umezelii din zid.
| Caracteristică | Vopsea de var | Vopsea lavabilă acrilică |
|---|---|---|
| Permeabilitate la vapori | Foarte bună | Redusă, variabilă după produs |
| Rezistență la mucegai | Bună, datorită alcalinității | Depinde de aditivi |
| Lavabilitate | Slabă, se șterge cu greu | Bună |
| Straturi necesare | 3–5 straturi subțiri | 2 straturi |
| Comportament pe zid umed | Lasă zidul să se usuce | Se poate umfla și coji |
Vopselele etanșe aplicate peste tencuieli vechi de var sunt una dintre cauzele frecvente ale petelor de igrasie și ale tencuielii care se desprinde. Problemele de acest tip se numără printre lucrurile de urmărit la o casă veche din Transilvania, înainte de cumpărare.
Cum se pregătește laptele de var?
Laptele de var se pregătește din var stins, sub formă de pastă, diluat cu apă până la consistența laptelui. Pasta de var maturată mai mult timp dă un strat mai fin și mai rezistent; tradițional, varul se ținea în gropi acoperite luni sau chiar ani.
Stingerea varului nestins, cel sub formă de bulgări, este o operație periculoasă: amestecul se încălzește puternic, poate fierbe și împroșca. Pentru lucrările casnice, varul stins gata preparat este varianta sigură. Indiferent de formă, varul irită pielea și poate provoca arsuri grave la ochi, așa că se lucrează cu mănuși, ochelari de protecție și haine cu mânecă lungă.
Care sunt pașii unei văruiri corecte?
O văruire corectă înseamnă straturi subțiri, aplicate pe un perete curat și umezit, pe vreme potrivită.
- Curățarea: straturile vechi care se cojesc se îndepărtează cu peria sau cu șpaclul, iar praful se șterge.
- Umezirea: peretele se stropește ușor cu apă înainte de fiecare strat, ca varul să nu se usuce prea repede.
- Primul strat: se aplică subțire, cu o bidinea lată, în mișcări încrucișate.
- Straturile următoare: se pun după ce stratul anterior s-a zvântat, de obicei a doua zi; acoperirea completă apare după 3–5 straturi.
- Condițiile: se evită soarele direct, vântul puternic, ploaia și temperaturile sub 5 °C.
La început, varul poate părea transparent pe perete; culoarea albă apare pe măsură ce stratul se usucă și se carbonatează.
De ce se văruiesc trunchiurile pomilor?
Trunchiurile pomilor se văruiesc pentru că stratul alb reflectă razele soarelui de iarnă și reduce diferențele mari de temperatură dintre zi și noapte, care crapă scoarța. Văruirea se face toamna târziu, pe trunchi și pe baza ramurilor groase, după curățarea scoarței desprinse.
Stratul de var acoperă și o parte din locurile în care iernează unele insecte, dar nu înlocuiește celelalte măsuri de protecție a livezii, prezentate în articolul despre dăunătorii din grădină și metodele blânde.
