Lacurile sărate din Transilvania s-au format în cea mai mare parte deasupra zăcămintelor de sare, fie prin dizolvarea naturală a acestora, fie prin prăbușirea și inundarea fostelor ocne. Cele mai cunoscute se află la Sovata, Ocna Sibiului, Turda, Ocna Dej și Bazna. Apa lor foarte sărată ține corpul la suprafață și irită ochii și rănile, iar la unele lacuri apare un fenomen rar, heliotermia, care face ca apa să fie mai caldă în adânc decât la suprafață.
Cum s-au format lacurile sărate din Transilvania?
Lacurile sărate din Transilvania sunt legate de masivele de sare aflate aproape de suprafață la marginea Depresiunii Transilvaniei. Sarea a fost exploatată din Antichitate și în Evul Mediu, prin ocne săpate în formă de clopot. După abandonare, multe ocne s-au prăbușit și s-au umplut cu apă de ploaie și de izvor, care a dizolvat sarea din pereți.
Lacul Ursu de la Sovata are o origine naturală: s-a format, potrivit datelor păstrate local, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, când un teren de deasupra sării s-a surpat, iar apele din zonă au umplut depresiunea. La Ocna Sibiului și la Turda, mai multe lacuri ocupă locul unor exploatări vechi.
Ce este heliotermia și de ce apa e mai caldă în adânc?
Heliotermia este acumularea căldurii solare într-un strat de apă sărată acoperit de un strat subțire de apă dulce, care funcționează ca un capac izolator. Apa sărată, mai densă, nu urcă la suprafață și nu cedează căldura, așa că vara, la o adâncime de 1–2 metri, temperatura poate ajunge la valori mult mai mari decât la suprafață.
Fenomenul este sensibil: amestecarea straturilor, de exemplu prin înot agitat al multor oameni sau prin aportul mare de ape dulci, îl slăbește. De aceea, la lacurile heliotermale accesul și numărul de persoane sunt de regulă reglementate.
Prin ce se deosebesc lacurile sărate unele de altele?
| Caracteristică | Lac heliotermal | Lac sărat obișnuit, din ocnă veche |
|---|---|---|
| Temperatura | Mai ridicată în adânc decât la suprafață | Apropiată de cea a aerului |
| Salinitatea | Crește puternic cu adâncimea | Ridicată, relativ uniformă |
| Plutirea | Ușoară în stratul sărat | Foarte ușoară |
| Adâncimea | Variabilă, uneori mare | Mare, cu maluri abrupte la ocnele vechi |
Ocnele prăbușite au adesea maluri care coboară brusc, așa că un loc în care se stă confortabil în picioare poate fi urmat, după un pas, de o adâncime mare.
Cum se face baia în lacurile sărate în siguranță?
Baia în lacurile sărate se face în reprize scurte, fără scufundarea capului și cu duș cu apă dulce imediat după ieșire. Plutirea pare fără efort, dar apa caldă și concentrată solicită circulația, iar sarea irită mucoasele.
- Prima baie durează puțin, de ordinul a 10–15 minute, urmată de odihnă la umbră.
- Ochii, nasul și gura se feresc de apă; sarea ajunsă în ochi se clătește imediat cu apă dulce.
- Rănile, zgârieturile și pielea proaspăt epilată ustură puternic și se lasă să se vindece înainte.
- Nu se sare în apă și nu se înoată spre zonele adânci necunoscute.
- Copiii sunt supravegheați permanent, chiar dacă plutesc ușor.
- Se bea apă înainte și după baie, mai ales în zilele călduroase.
Repere pentru consumul de lichide pe vreme caldă se găsesc în ghidul despre hidratarea corectă, iar o trusă mică pentru zgârieturi și arsuri solare, alcătuită după lista din articolul despre trusa de prim ajutor, este utilă și la ștrand.
Cui nu îi sunt recomandate băile în lacuri sărate?
Băile în lacurile sărate, mai ales în cele calde, nu sunt recomandate fără avizul medicului persoanelor cu boli cardiovasculare, hipertensiune necontrolată, afecțiuni ale pielii în fază activă, femeilor însărcinate sau celor aflate în convalescență. Efectele benefice atribuite apei sărate și nămolului sunt folosite în balneologie numai după o evaluare individuală, iar cine urmează un tratament discută cu medicul curant înainte de o cură.
Interesul pentru apele și băile din zonă are rădăcini vechi, descrise în articolul despre obiceiurile de sănătate din satele de altădată.
