În Piața Mare din Sibiu, una dintre clădirile care atrag cel mai des privirea turiștilor este un palat baroc cu fațadă elegantă și portal sculptat. Înăuntru se află colecții de pictură, cărți rare, monede și obiecte de artă care fac din el unul dintre cele mai vechi muzee din această parte a Europei. Toate poartă numele omului care le-a adunat: Samuel von Brukenthal, singurul sas care a ajuns guvernator al Transilvaniei.
Biografia lui Brukenthal leagă două lumi: cea a comunității săsești, cu tradițiile ei de autonomie și de disciplină, și cea a curții imperiale de la Viena, cu jocurile ei de putere. Articolul de față urmărește drumul său, de la copilăria într-un târg din sudul Transilvaniei la funcția de guvernator, pasiunea pentru artă și moștenirea pe care a lăsat-o orașului și regiunii.
Originile, fiul unui jude regal din Nocrich
Samuel von Brukenthal s-a născut în 1721, la Nocrich, o localitate din sudul Transilvaniei, aflată nu departe de Sibiu. Tatăl său ocupa funcția de jude regal al scaunului Nocrich, adică era unul dintre conducătorii administrației săsești locale. Familia fusese înnobilată, ceea ce îi oferea un statut aparte în comunitate.
Copilăria într-o familie implicată în viața publică l-a familiarizat de timpuriu cu administrația, cu dreptul și cu relațiile dintre comunitatea săsească și autoritățile principatului. Educația primită acasă și în școlile din zonă a pus accent pe disciplină, pe limbi și pe credința luterană, valori care l-au însoțit toată viața.
Nocrichul a rămas legat de numele lui. Satul păstrează și astăzi biserica evanghelică și amintirea familiei, iar o vizită acolo îți oferă o imagine asupra lumii rurale săsești din care s-a ridicat viitorul guvernator.
Studiile și drumul spre Viena
Asemenea multor tineri sași din familii înstărite, Brukenthal a plecat la studii în universitățile germane, la Halle și la Jena, unde a studiat dreptul, științele politice și filozofia. Acolo a intrat în contact cu ideile iluminismului, cu noile teorii despre administrarea statului și cu gustul pentru colecții și biblioteci, foarte răspândit în mediile cultivate ale vremii.
Întors în Transilvania, a intrat în administrația provinciei, la Sibiu, unde se afla Guberniul, instituția care conducea Transilvania în numele împăratului. Inteligența, cunoștințele juridice și abilitatea de a negocia l-au remarcat repede. A lucrat în diferite funcții ale administrației provinciale, unde a învățat în detaliu mecanismele prin care se strângeau impozitele, se organizau recrutările și se judecau litigiile dintre comunități. Această experiență practică avea să-i fie de mare folos mai târziu, la Viena. Într-o vreme în care sașii erau protestanți, iar curtea imperială catolică, ascensiunea unui luteran în funcții înalte era cu atât mai remarcabilă.
Încrederea împărătesei Maria Tereza
Cariera lui Brukenthal s-a accelerat după ce a ajuns la Viena, unde a reprezentat interesele sașilor și ale provinciei. Împărăteasa Maria Tereza l-a apreciat pentru competența și loialitatea lui și l-a numit în funcții tot mai importante, inclusiv în conducerea cancelariei care se ocupa, la Viena, de treburile Transilvaniei.
În 1777, împărăteasa l-a numit guvernator al Transilvaniei. Era o decizie neobișnuită: funcția revenise până atunci, de regulă, nobililor catolici, iar numirea unui sas protestant arăta cât de mult se bizuia suverana pe el. Brukenthal a condus Guberniul vreme de un deceniu, într-o perioadă de schimbări importante pentru întreaga monarhie.
Guvernator într-o epocă a reformelor
Anii în care Brukenthal a fost guvernator au coincis cu începutul domniei lui Iosif al II-lea, fiul Mariei Tereza, un monarh hotărât să modernizeze imperiul prin reforme rapide și centralizatoare. Iosif al II-lea a urmărit unificarea administrației, folosirea limbii germane în instituții, desființarea vechilor privilegii și îmbunătățirea situației țăranilor.
Brukenthal, deși om al Luminilor, a privit cu rezervă unele dintre aceste măsuri, mai ales pe cele care afectau autonomia tradițională a sașilor și organizarea Universității Săsești. În același timp, Transilvania a trecut prin momente dramatice, precum răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan din 1784, care a scos la lumină tensiunile sociale acumulate. În 1787, Iosif al II-lea l-a înlocuit din funcție, iar Brukenthal s-a retras la Sibiu.
Activitatea de zi cu zi a guvernatorului era, în mare parte, administrativă și puțin spectaculoasă: corespondența cu Viena, aplicarea ordonanțelor imperiale, soluționarea plângerilor venite din comitate și scaune, supravegherea finanțelor provinciei. Tocmai în această muncă migăloasă s-a văzut competența lui, apreciată chiar și de cei care nu îi împărtășeau opiniile.
Evaluarea activității sale politice rămâne nuanțată. Pentru comunitatea săsească, el a fost un apărător al drepturilor ei tradiționale. Pentru istoricii de astăzi, este o figură complexă, între fidelitatea față de imperiu și atașamentul față de ordinea veche a Transilvaniei.
Colecționarul și palatul din Piața Mare
Dincolo de politică, Brukenthal a fost un colecționar pasionat. Pe parcursul vieții a adunat picturi ale unor maeștri europeni, mai ales din școlile flamandă, olandeză, germană, austriacă și italiană, gravuri, o bibliotecă bogată, cu manuscrise și tipărituri vechi, colecții de monede și de minerale. Multe dintre achiziții le-a făcut în anii petrecuți la Viena, unde avea acces la piața de artă și la sfaturile unor cunoscători.
Pentru a-și adăposti colecțiile, a construit în Piața Mare din Sibiu un palat în stil baroc târziu, inspirat de reședințele aristocratice vieneze. Clădirea, cu curțile ei interioare și saloanele decorate, a devenit unul dintre reperele arhitecturale ale orașului.
Pentru oamenii luminați ai secolului al XVIII-lea, o colecție nu era doar un semn de bogăție, ci și un instrument de cunoaștere. Picturile, gravurile, cărțile și mineralele erau adunate pentru a fi studiate, comparate și arătate celor interesați. Brukenthal se înscria în această tradiție: colecția lui reflecta curiozitatea unui om educat, interesat deopotrivă de artă, de istorie și de științele naturii.
Brukenthal a construit și o reședință de vară la Avrig, la poalele Munților Făgăraș, înconjurată de o grădină barocă cu terase, alei și sere. Această reședință, restaurată cu grijă, poate fi vizitată și ea, într-un orășel liniștit, asemenea celor descrise în articolul despre farmecul orășelelor mici din Ardeal.
Un muzeu deschis tuturor
Brukenthal a murit în 1803, iar prin testament a lăsat colecțiile sale în grija gimnaziului evanghelic din Sibiu, cu condiția ca ele să fie accesibile publicului. Muzeul și-a deschis porțile în 1817, într-o epocă în care puține colecții private din această parte a Europei erau deschise vizitatorilor.
De-a lungul secolelor, muzeul a trecut prin toate schimbările politice ale regiunii, de la reorganizările din Austro-Ungaria la unirea Transilvaniei cu România, pregătită în toamna anului 1918 de evenimentele descrise în articolul despre Garda Națională Română din Transilvania, și până la perioada comunistă. Colecțiile s-au îmbogățit, s-au reorganizat, dar nucleul lor a rămas cel adunat de guvernator.
Generații de elevi, pictori, istorici și simpli curioși au trecut prin sălile muzeului, unde au văzut pentru prima dată opere ale unor maeștri europeni. Pentru mulți artiști transilvăneni, colecția a fost o adevărată școală, într-o vreme în care călătoriile spre marile muzee ale Europei erau rare și costisitoare.
Astăzi, cei care vor să cunoască moștenirea lui Brukenthal pot urma un traseu simplu:
- Palatul Brukenthal din Piața Mare a Sibiului, cu galeria de artă europeană și biblioteca;
- celelalte clădiri ale muzeului din centrul istoric, care găzduiesc colecții de istorie și artă;
- reședința de vară și grădina barocă de la Avrig;
- Nocrich, satul natal, cu biserica evanghelică și ulițele care păstrează aerul vechilor așezări săsești.
Cum vizitezi astăzi moștenirea lui Brukenthal
Muzeul care poartă numele guvernatorului s-a extins de-a lungul timpului și cuprinde astăzi mai multe clădiri din centrul istoric al Sibiului. Pe lângă galeria de artă europeană din palat, complexul muzeal include colecții de artă românească, de istorie, de științe naturale, o farmacie veche transformată în muzeu și o colecție de arme și trofee de vânătoare. Nu este nevoie să le vezi pe toate într-o singură zi; mai potrivit este să alegi una sau două secțiuni și să le parcurgi fără grabă.
Câteva sfaturi pentru o vizită reușită:
- începe cu palatul din Piața Mare, unde atmosfera saloanelor îți oferă o idee despre gustul și ambițiile proprietarului;
- rezervă timp pentru bibliotecă și pentru cabinetul de gravuri, dacă sunt deschise vizitării;
- combină vizita cu o plimbare prin Piața Mică și pe străzile din jur, unde clădirile vechi completează povestea;
- planifică separat drumul la Avrig, pentru ca grădina barocă să poată fi parcursă în ritm lent, ideal într-o zi senină.
O astfel de vizită arată că moștenirea unui colecționar nu înseamnă doar obiecte așezate în vitrine, ci și o idee despre rostul culturii într-un oraș: aceea de a fi la îndemâna tuturor.
Samuel von Brukenthal a fost, în egală măsură, un om al puterii și un om al culturii. Cariera sa politică s-a încheiat cu o retragere forțată, dar gestul de a-și deschide colecțiile publicului a făcut ca numele lui să rămână viu mai bine de două secole. În fiecare vizitator care trece pragul palatului din Piața Mare se continuă, într-un fel, intenția unui guvernator care credea că frumusețea și cunoașterea trebuie împărtășite.
Foto: JOSE GALLARDO / Pexels
