Astăzi, o carte se tipărește în câteva ore, iar un text poate ajunge instantaneu la milioane de oameni. Este greu să ne imaginăm o lume în care fiecare carte era copiată de mână, filă cu filă, de un călugăr sau de un copist, iar un singur exemplar putea costa cât o gospodărie întreagă. Invenția tiparului cu litere mobile, la mijlocul secolului al XV-lea, a schimbat această lume, iar Transilvania a fost una dintre regiunile din această parte a Europei în care noua tehnică a ajuns relativ devreme.
În orașele ardelene, mai ales la Brașov, Sibiu și Cluj, au apărut în secolul al XVI-lea ateliere tipografice care au tipărit cărți în latină, germană, maghiară, slavonă și, pentru prima dată, în limba română. Povestea lor este povestea unei revoluții culturale discrete, care a contribuit la formarea limbii române literare și la răspândirea învățăturii. Iată cine au fost tipografii pionieri și ce cărți au lăsat în urmă.
Tiparul ajunge în Transilvania
Orașele săsești ale Transilvaniei aveau, în secolul al XVI-lea, legături strânse cu marile centre comerciale și universitare din spațiul german. Negustorii, studenții și meșteșugarii aduceau de acolo nu doar mărfuri, ci și idei noi, printre care Reforma religioasă și interesul pentru carte. Rolul comerțului în dezvoltarea acestor orașe este explicat pe larg în articolul despre comerțul și orașele medievale ardelene.
La Brașov, umanistul Johannes Honterus, întors după studii în străinătate, a organizat în anii 1530 o tipografie care a devenit una dintre cele mai importante din regiune. Din atelierul lui au ieșit manuale școlare, texte clasice latine și grecești, lucrări de geografie și scrieri legate de Reforma luterană, pe care Honterus a introdus-o în orașul său. Pentru el, tiparul era un instrument al educației: o școală bună avea nevoie de cărți, iar cărțile trebuiau să fie accesibile.
Cărțile tipărite la Brașov au circulat mult dincolo de zidurile orașului, ajungând în școlile și bibliotecile din întreaga Transilvanie și din țările vecine. Prin ele, Brașovul a devenit un mic centru al culturii scrise, legat de rețelele umaniste ale Europei Centrale.
Exemplul Brașovului a fost urmat de alte orașe. Sibiul, Clujul și, mai târziu, alte centre au avut propriile tipografii, fiecare cu specificul ei religios și lingvistic.
Sibiul și primele texte românești tipărite
Sibiul ocupă un loc special în istoria cărții românești. Documentele vremii menționează un catehism în limba română, tipărit aici la mijlocul secolului al XVI-lea, care este considerat prima carte tipărită în limba română. Din păcate, niciun exemplar nu s-a păstrat până astăzi, iar existența lui este cunoscută doar din mărturii indirecte.
Tot la Sibiu a lucrat un tipograf cunoscut sub numele de Filip Moldoveanul, care a tipărit cărți în slavonă, limba liturgică a bisericii ortodoxe, și un evangheliar bilingv, slavo-român. Acesta din urmă este unul dintre cele mai vechi texte în limba română tipărite care s-au păstrat. Apariția limbii române alături de slavonă era un semn că lumea se schimba: textele religioase începeau să fie aduse mai aproape de credincioșii care nu înțelegeau limba veche a bisericii.
Această schimbare nu a fost întâmplătoare. Reforma protestantă, care se răspândise printre sași și maghiari, insista asupra folosirii limbii poporului în biserică. Autoritățile orașelor săsești au sprijinit, în parte, tipărirea de texte în română, iar aceste inițiative au intrat în dialog cu nevoile clerului și ale credincioșilor ortodocși, care căutau și ei cărți mai ușor de înțeles.
Diaconul Coresi și atelierul de la Brașov
Cel mai important nume din istoria tiparului românesc din secolul al XVI-lea este diaconul Coresi. Venit din Țara Românească, el a lucrat ani buni la Brașov, cu sprijinul autorităților orașului, și a tipărit o serie întreagă de cărți religioase în limba română și în slavonă. Printre cele mai cunoscute se numără:
- Întrebarea creștinească, un mic catehism în limba română;
- Tetraevanghelul, cele patru Evanghelii traduse în românește;
- Apostolul, cu Faptele Apostolilor și epistolele;
- Psaltirea, cartea psalmilor, foarte folosită în biserică și în școli;
- Evanghelia cu învățătură, o culegere de predici pentru duminici și sărbători.
Limba folosită de Coresi se baza pe graiurile din Țara Românească și din sudul Transilvaniei. Prin răspândirea cărților sale în toate provinciile locuite de români, ea a devenit un model, contribuind la unificarea limbii scrise. Fără tipăriturile coresiene, formarea limbii române literare ar fi urmat, foarte probabil, un drum mai lung și mai sinuos.
Munca într-un atelier tipografic era una de mare migală. Literele erau culese una câte una, așezate în rânduri, cerneala se întindea manual, iar fiecare foaie era presată separat. Ilustrațiile și ornamentele erau gravate în lemn. Un astfel de atelier reunea mai mulți meșteri, ucenici și corectori, iar tipărirea unei cărți putea dura luni întregi. Pentru legătura dintre aceste meșteșuguri și arta populară a vremii, merită citit și articolul despre evoluția meșteșugurilor artistice din zonele rurale.
Palia de la Orăștie
O altă carte fundamentală a fost tipărită în micul oraș Orăștie, la sfârșitul secolului al XVI-lea. Palia de la Orăștie cuprinde primele două cărți ale Vechiului Testament, Facerea și Ieșirea, traduse în limba română. Este prima traducere tipărită în românește a unor cărți din Vechiul Testament.
Lucrarea a fost realizată de un grup de traducători, cu sprijinul unor nobili locali, iar tipărirea a fost făcută de meșteri din școala lui Coresi. Prefața cărții explică motivele traducerii: dorința ca textul sfânt să fie înțeles de toți cei care vorbesc limba română. Palia este considerată un monument al limbii române vechi, prin bogăția vocabularului și prin efortul de a reda în românește un text complex.
Orăștia, cu centrul ei istoric și cu atmosfera de oraș mic ardelenesc, merită o vizită și pentru această pagină importantă a istoriei culturale. Farmecul unor astfel de localități este descris în articolul despre orășelele mici din Ardeal.
Tipografii în alte limbi ale Transilvaniei
Tiparul transilvănean a fost, încă de la început, unul multilingv. La Cluj, un cărturar și tipograf de limbă maghiară, Gáspár Heltai, a tipărit la mijlocul secolului al XVI-lea numeroase cărți în maghiară, inclusiv traduceri biblice, cronici și fabule, contribuind la dezvoltarea limbii maghiare literare. Tipografiile săsești au produs cărți în germană și în latină, pentru școlile și bisericile comunității.
Această diversitate reflectă specificul regiunii: comunități diferite, fiecare cu limba și confesiunea ei, au folosit aceeași tehnică nouă pentru a-și consolida cultura. Uneori, meșterii lucrau pentru mai multe comunități, iar literele și ornamentele circulau de la un atelier la altul. Pe paginile vechilor tipărituri se pot recunoaște adesea aceleași frontispicii, inițiale ornate sau viniete, folosite în cărți din orașe și limbi diferite.
De la Bălgrad la Blaj
În secolul al XVII-lea, tiparul românesc a cunoscut un nou moment important la Alba Iulia, numită pe atunci Bălgrad. Aici a fost tipărit, sub îndrumarea mitropolitului Simion Ștefan, Noul Testament de la Bălgrad, prima traducere integrală în limba română a Noului Testament. Prefața lui este celebră pentru reflecțiile despre limba română, în care autorul compară cuvintele cu banii: valoroase sunt cele care circulă peste tot, înțelese de toți.
În secolul al XVIII-lea, Blajul a devenit un centru tipografic de prim rang. Tipografia de aici a produs cărți religioase, manuale școlare și, mai târziu, lucrări ale cărturarilor Școlii Ardelene, care au susținut originea latină a limbii române. Tiparul a devenit astfel nu doar un instrument religios, ci și unul al trezirii naționale.
Odată cu răspândirea școlilor, cererea de cărți a crescut constant. Abecedarele, gramaticile, calendarele și cărțile de rugăciuni au ajuns tot mai des în casele oamenilor obișnuiți, iar cititul a încetat treptat să fie privilegiul unei elite restrânse. În această transformare lentă, dar profundă, primele ateliere din secolul al XVI-lea au avut rolul de pionieri.
Unde poți vedea astăzi aceste cărți
Multe dintre tipăriturile vechi s-au păstrat în biblioteci și muzee din Transilvania. Câteva locuri merită incluse într-un traseu cultural:
- Muzeul Prima școală românească din Șcheii Brașovului, care prezintă istoria școlii și a tiparului românesc;
- Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia, cu manuscrise și tipărituri rare;
- biblioteca Muzeului Brukenthal din Sibiu, cu colecții valoroase de carte veche;
- bibliotecile universitare și ale Academiei din Cluj, care adăpostesc fonduri importante de carte veche românească, maghiară și germană;
- muzeele din Blaj, legate de istoria școlilor și a tipografiei de acolo.
Accesul la exemplarele cele mai rare este, de obicei, rezervat cercetătorilor, dar expozițiile temporare și sălile muzeale oferă publicului ocazia de a vedea pagini originale, prese vechi și instrumente de tipar. Verifică dinainte programul și condițiile de vizitare.
Primele tipografii din Transilvania au fost mici ateliere, cu prese de lemn și litere culese manual, dar efectul lor a fost uriaș. Ele au adus cartea mai aproape de oameni, au contribuit la formarea limbilor literare și au pregătit terenul pentru școlile și mișcările culturale de mai târziu. Data viitoare când răsfoiești o carte, merită să îți amintești de Coresi, Honterus și ceilalți meșteri care, cu secole în urmă, au făcut primii pași pe acest drum.
Foto: Fred AUGÉ / Pexels
