La Alba Iulia, pe locul unde funcționa acum patru secole colegiul academic al principelui, se ține și astăzi curs. La Târgu Mureș, într-o bibliotecă cu rafturi din lemn de stejar, se păstrează volumul în care un ofițer de geniu a demonstrat că spațiul poate fi gândit altfel decât l-a gândit Euclid. Aceste continuități explică de ce discuția despre personalitati transilvanene nu este un exercițiu de mândrie locală, ci o lecție despre felul în care instituțiile supraviețuiesc oamenilor care le-au inventat.
Am ales șase figuri din epoci și din domenii diferite. Un principe, un cărturar, un lider politic, un matematician, un medic și o femeie care a organizat, ani la rând, o rețea civică despre care manualele spun foarte puțin. Niciunul dintre acești oameni nu a lucrat singur, iar cei mai mulți au avut și eșecuri, și zone contestate.
Un spațiu în care instituțiile s-au construit în mai multe limbi
Transilvania modernă s-a format ca o suprapunere de comunități: români, maghiari, sași, evrei, armeni, mai târziu și alte grupuri mai mici. Fiecare a adus un tip de instituție. Sașii au adus orașul cu breslele lui, statutele scrise și gimnaziul, la Brașov, la Sibiu, la Bistrița, la Sighișoara. Nobilimea maghiară a adus colegiile reformate și practica dietei. Românii au adus, întâi prin biserică, apoi prin școală, o rețea de parohii care a devenit, în secolul al XIX-lea, infrastructura unei mișcări politice.
Tipografiile arată acest lucru cel mai limpede. Prima tiparniță de la Brașov, cea a lui Johannes Honterus, umanist sas, a servit reforma școlară germană, dar din același oraș a ieșit și cartea românească a diaconului Coresi. Nu a fost un act de generozitate abstractă, ci un calcul practic: reforma protestantă avea nevoie de texte în limba credincioșilor, iar credincioșii aceia erau în bună măsură români.
Trebuie spus și celălalt lucru. Convietuirea a fost inegală. Sistemul politic al principatului recunoștea trei națiuni privilegiate și patru religii recepte, iar românii ortodocși nu se aflau printre ele. Multe dintre biografiile pe care le urmărim mai jos capătă sens tocmai din efortul de a ieși din această poziție.
Gabriel Bethlen, principele care a finanțat școala
Născut la Ilia, pe Mureș, în ținutul Hunedoarei, Gabriel Bethlen a ajuns principe al Transilvaniei la începutul secolului al XVII-lea, într-un moment în care țara ieșea sleită din campaniile anterioare. Domnia lui, de aproximativ șaisprezece ani, este considerată de istorici perioada cea mai stabilă a principatului autonom.
Contribuția concretă cea mai durabilă nu este militară. Bethlen a înființat la Alba Iulia un colegiu academic după modelul universităților protestante germane și a adus profesori din străinătate cu salarii care, pentru bugetul unei țări mici, erau considerabile. A organizat monopolurile de stat pe metale, sare și vite, a trimis tineri la studii în Occident și a susținut tipărituri. A dat, de asemenea, un decret prin care fiii de iobagi care intrau în cler nu mai puteau fi readuși la starea servilă, măsură care a avut efect asupra preoțimii românești.
Controversele există și nu au rost să fie ascunse. Bethlen a fost vasal al Porții, a ajuns la putere cu sprijin turcesc și a purtat campanii în Ungaria Superioară care au costat scump populația civilă. Ceea ce rămâne, dincolo de aceste judecăți, este ideea că un stat mic poate cumpăra influență prin educație. Cine vrea să vadă urmele poate merge la catedrala din Alba Iulia, unde principele este înmormântat, și la cetatea Bethlen din Racoș.
Samuil Micu și generația care a dat românilor argumente scrise
Samuil Micu s-a născut la Sadu, lângă Sibiu, într-o familie de preoți, și a intrat de tânăr în ordinul călugăresc de la Blaj. Acolo, în micul oraș devenit centru al Bisericii Greco-Catolice, s-a format grupul pe care istoriografia îl numește Școala Ardeleană: Micu, Gheorghe Șincai, Petru Maior.
Realizările sunt măsurabile. Împreună cu Șincai a publicat prima gramatică tipărită a limbii române cu alfabet latin, lucrare apărută la Viena. A tradus integral Biblia în românește, ediție cunoscută drept Biblia de la Blaj, folosită apoi timp de peste un secol în bisericile din toate provinciile românești. A scris o istorie a românilor bazată pe surse latine, în care argumenta continuitatea și originea romană a limbii.
Aici apare și partea discutabilă. Latinismul acestei generații a mers uneori până la forțarea limbii, iar ortografiile propuse au fost în cele din urmă abandonate. Unele afirmații istorice au fost corectate serios de cercetarea de mai târziu. Rămâne însă schimbarea de metodă: pentru prima dată, revendicările politice ale românilor transilvăneni au fost formulate cu documente, nu cu tradiție orală. Blajul păstrează catedrala, clădirile școlilor și Câmpia Libertății.
Avram Iancu, între portretul din manual și dosarul de arhivă
Născut la Vidra de Sus, în Munții Apuseni, sat care astăzi îi poartă numele, Avram Iancu a studiat dreptul la Cluj și lucra ca practicant la Tabla Regească din Târgu Mureș când au început mișcările revoluționare de la jumătatea secolului al XIX-lea.
Ce a făcut efectiv: a organizat, în teren muntos și fără logistică, o rezistență armată a moților care a rezistat mai multor ofensive; a fost una dintre vocile marilor adunări de la Blaj; a refuzat, după înfrângerea revoluției, decorația oferită de curtea de la Viena, gest pe care contemporanii l-au citit ca pe o luare de distanță față de un aliat care nu își respectase promisiunile privind drepturile românilor.
Mitizarea îl transformă adesea într-o figură fără umbre. Realitatea e mai aspră. Războiul civil din Apuseni a produs masacre de ambele părți, iar unele episoade au rămas subiect de dispută între istoriografia română și cea maghiară. Ultimii ani ai lui Iancu au fost marcați de boală psihică și rătăcire prin sate, iar a murit la Baia de Criș. Casa memorială din Avram Iancu, mausoleul de la Țebea, lângă gorunul lui Horea, și muzeele din Câmpeni oferă o imagine mai nuanțată decât portretul cu buzduganul.
János Bolyai și geometria care a pornit din Cluj
S-a născut la Cluj, fiu al matematicianului Farkas Bolyai, profesor la colegiul din Târgu Mureș. A urmat academia militară de geniu de la Viena și a servit ca ofițer, printre altele la Timișoara și Arad, ceea ce înseamnă că cea mai radicală idee matematică a secolului a fost gândită între ore de serviciu.
Ideea: axioma paralelelor nu este obligatorie. Dacă o înlocuiești, obții o geometrie coerentă, diferită de cea a lui Euclid, dar la fel de consistentă logic. Bolyai a publicat rezultatul într-o anexă de aproximativ douăzeci și patru de pagini la manualul tatălui său. Textul acela, scris în latină, este unul dintre cele mai dense documente din istoria matematicii.
Recunoașterea a venit greu și târziu. Gauss, căruia i-a fost trimis, a răspuns că se gândise el însuși la aceleași lucruri, un răspuns care l-a descurajat profund pe tânărul autor. Mai târziu s-a aflat că rusul Lobacevski publicase independent rezultate similare. Bolyai a murit fără să își vadă opera folosită. Astăzi, geometriile neeuclidiene stau la baza teoriei relativității. La Târgu Mureș se pot vizita Biblioteca Teleki-Bolyai, muzeul dedicat celor doi matematicieni și mormântul din cimitirul reformat.
Iuliu Hațieganu și modelul clinic al școlii medicale clujene
Dintre personalitati transilvanene ale secolului XX, medicul Iuliu Hațieganu este cazul în care moștenirea se vede zilnic, în funcționarea unei instituții. Născut într-un sat din nordul Transilvaniei, într-o familie cu mulți copii, a studiat medicina la Cluj și s-a specializat apoi în clinicile din Occident.
După Unire a participat la organizarea universității românești de la Cluj și a condus clinica medicală, unde a impus o metodă simplă și exigentă: examinarea atentă a bolnavului înaintea oricărei analize, notarea riguroasă a observației, învățarea la patul pacientului. A lucrat mult pe tuberculoză și pe bolile de ficat, într-o perioadă în care ambele erau probleme de sănătate publică masive.
A făcut și ceva neobișnuit pentru un profesor de medicină: a susținut sportul studențesc ca formă de profilaxie și a inițiat amenajarea unui parc sportiv universitar. Universitatea de Medicină din Cluj-Napoca și acel parc îi poartă astăzi numele. Casa memorială de la Cluj și clinicile din centrul orașului completează traseul.
Elena Pop Hossu-Longin și rețeaua civică a femeilor din Ardeal
Fiică a lui George Pop de Băsești, s-a născut în Sălaj, în casa unui om politic aflat în centrul mișcării naționale. Ar fi putut rămâne o prezență decorativă în biografia tatălui. A ales altceva.
A condus reuniunea femeilor române din zona Sălajului și a lucrat sistematic la ceea ce am numi azi finanțare comunitară: colecte pentru școli confesionale, burse pentru elevi săraci, ajutoare pentru familiile celor implicați în procesele de presă. În perioada memorandistă, când mai mulți fruntași români au fost judecați și închiși, aceste rețele feminine au susținut practic familiile rămase fără venit. A participat la evenimentele Marii Uniri și a lăsat memorii care sunt astăzi o sursă folosită de cercetători pentru viața cotidiană a elitei românești ardelene.
Faptul că numele ei apare rar în manuale spune ceva despre modul în care se scrie istoria: activitatea de organizare, mai puțin spectaculoasă decât discursul sau bătălia, se contabilizează greu. Conacul și casa memorială de la Băsești, împreună cu bisericile ridicate cu sprijinul familiei, pot fi vizitate.
Ce au în comun aceste personalitati transilvanene
Puse una lângă alta, cele șase biografii arată un tipar. Aceste personalitati transilvanene nu au împărtășit nici limba, nici confesiunea, nici epoca. Aproape fiecare a plecat din Transilvania ca să învețe și s-a întors ca să construiască ceva care rămâne: un colegiu, o gramatică, o clinică, o reuniune. Puțini au fost recunoscuți la timp.
| Personalitate | Domeniu | Loc legat de biografie |
|---|---|---|
| Gabriel Bethlen | Conducere politică, educație | Ilia, Alba Iulia, Racoș |
| Samuil Micu | Filologie, teologie, istorie | Sadu, Blaj, Viena |
| Avram Iancu | Mișcare națională | Avram Iancu, Țebea, Baia de Criș |
| János Bolyai | Matematică | Cluj-Napoca, Târgu Mureș |
| Iuliu Hațieganu | Medicină | Cluj-Napoca |
| Elena Pop Hossu-Longin | Activism civic, filantropie | Băsești, Șimleu Silvaniei |
Cum se citește corect o biografie istorică
Biografiile unor personalitati transilvanene circulă în variante foarte diferite, în funcție de cine le povestește. Câteva reguli practice ajută pe oricine vrea să treacă dincolo de portretul de manual:
- Verificați dacă afirmația vine dintr-un document contemporan faptelor sau dintr-o relatare scrisă după decenii, când memoria devenise deja politică.
- Căutați ce spun despre același personaj istoriografiile celorlalte comunități din Transilvania. Diferențele sunt informative în sine.
- Separați ce a făcut omul de ce s-a construit ulterior în jurul numelui lui, mai ales în cazul figurilor devenite simboluri.
- Urmăriți instituția, nu doar persoana. O școală care funcționează după două sute de ani spune mai mult decât un discurs.
- Atenție la citatele care circulă fără sursă. Multe replici celebre nu apar în niciun document.
Un traseu de weekend prin locurile lor
Geografia acestor vieți se poate parcurge cu mașina în două sau trei zile, în funcție de ritm. O variantă rezonabilă pornește de la Alba Iulia, cu cetatea și catedrala, continuă spre Blaj, unde Câmpia Libertății și clădirile școlilor stau la câteva minute de mers pe jos una de alta, apoi urcă în Apuseni spre Țebea și Avram Iancu.
De acolo, drumul spre Cluj-Napoca adaugă clădirea universității, parcul sportiv și casa memorială a medicului. Ultima etapă, Târgu Mureș, merită timp: Biblioteca Teleki are un fond de carte veche impresionant, iar sala dedicată celor doi Bolyai explică pe înțelesul oricui de ce o anexă de câteva zeci de pagini a schimbat matematica.
Cine are drum spre nord poate completa cu Băsești și Șimleu Silvaniei. Muzeele mici din aceste localități funcționează adesea cu program redus, așa că un telefon înainte de plecare economisește o deplasare inutilă. Merită și pentru că astfel de vizite arată ceva ce textele nu transmit: scara reală, adesea modestă, în care s-au produs lucrurile mari.